
iubirea mea - antonia lyrics
de ce nu știu să îți spun “nu”, când în suflet doare
și c-m de înca poți să mă faci să tresar
de ce sunt eu, de ce mi-ești tu obsesie, oare
ne face atât de bine răul necesar
m-am săturat să te iubesc numai în gând
indiferent de ce se-ntâmplă, vreau la tine să
ajungă iubirea mea, oriunde te-ai afla
de câte ori soarele dispare, de atâtea ori îmi zic că
vreau să ajungă iubirea mea, oriunde te-ai afla
de câte ori soarele dispare, de atâtea ori îți zic că te vreau
de ce nu pot să te uit, de ce mereu în mintea mea
apari și-mi faci, în loc de bine, numai rău
și parcă nu am puterea să înțeleg
de ce numai prin durere trebuie să trec
te rog din inima să-mi ieși, nu mai suport
să mai îndur lipsa de tine, simt că mă sufoc
vreau să ajungă iubirea mea, oriunde te-ai afla
de câte ori soarele dispare, de atâtea ori îți zic că te vreau
vreau să ajungă iubirea mea, oriunde te-ai afla
de câte ori soarele dispare, de atâtea ori îți zic că te vreau
m-am săturat să te iubesc numai în gând
indiferent de ce se-ntâmplă, vreau la tine să
ajungă iubirea mea, oriunde te-ai afla
de câte ori soarele dispare, de atâtea ori îmi zic că
vreau să ajungă iubirea mea, oriunde te-ai afla
de câte ori soarele dispare, de atâtea ori îți zic că te vreau
Random Song Lyrics :
- they always leave - too short pants lyrics
- spine - wesghost lyrics
- true love, life partner (love is good ) - ynk amelia lyrics
- dead 2 me. - melodyx_o lyrics
- treat you right - frizz gualo lyrics
- kalsın ahlarım - tekir lyrics
- 17 - jessica leigh lyrics
- summer night city (almighty definitive radio edit) - abbacadabra lyrics
- stuck in my ways - heygwuapo lyrics
- 1985 (steven wilson's extended eighties mix) - manic street preachers lyrics