nopți de melancolie - libelullah lyrics
[strofă]
cerul se întunecă, iar tu bați în retragere
ai trecut prin multe, în locul inimii ai cratere
faci greșeli, și știi bine că nu*i prima abatere
și te gândești, dacă există vreo cale de*ntoarcere
timpul e atât de trist, și de trecător
și trece nemilos, ireversibil călător
ți*ai dori să*ți crească aripi, ca să poți pleca în zbor
și să le tai în aer, să te*ndrepți rapid spre sol
dar n*i aripi, ți*au fost tăiate când erai mic
lista de dorințe: arsă c*un singur chibrit
poate părea absolut ciudat ceea ce zic
dar e doar trecutul tău, negru povestit
dedesubtul oricărui standard al calității
descrie fiecare clipă a realității
trăită de tine, așteptând în fața porții
sperând la viață mai bună, ca în poveștile cărții
nu vei face nimic, decât să*ți oferi sufletul morții
fără păreri de rău, spui că nu găsești sensu’ vieții
nu mai are niciun sens venirea dimineții
preferi noaptea, pentru că noaptea*i mai liniștită
până și cel mai mic zgomot, acum, te agită
stai și*ți aminteșți: erai elevu’ de elită
acum, pentru un trai prost, prăjești burgeri la plită
nu*ți mai trebuie, ai aruncat din casă orice umbrelă
temperatura nopții, inima*ți congela
te plimbi singur, și părăsit pe lângă faleză
că te uiți în jos mereu, când mergi pe pasarelă
strada este goală, fără lumini și pustie
poate într*o zi va fi mai bine, cine știe?
bei singur pe terasă, câinii latră în prostie
astea sunt nopțile tale de melancolie
singur pe terasă, câinii latră în prostie
astea sunt nopțile tale de melancolie
Random Song Lyrics :
- technophobia - progression lyrics
- wonder why - juliana hatfield lyrics
- you gotta be - dj okawari lyrics
- anything - swollen members lyrics
- quando piove - beppe cardile lyrics
- himlen runt hörnet - kleerup lyrics
- yo sere tu sol - version tercer cielo - tercer cielo lyrics
- siempre me lo recordarás - napoleon solo lyrics
- free blac youngsta - young thug lyrics
- de vackraste orden - cajsa stina åkerström lyrics