a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 #

un început de poezie - morbid (rou) lyrics

[strofă]
2 entități lipsite de formă de animal
se întâlniseră în largul unei mări ce n*avea mal
făcuseră schimb de priviri, dar niciunul nu*ndrăznea
să deschidă gura și să omoare liniștea
nu erau multe să*i lege, doar aerul împărțeau
și strălucirea lirică ce ambii o aveau
unul purta un stilou cu cerneala neatinsă
celălalt doar un caiet cu coala albă și nescrisă
tânjeau la poezie, fără ea se risipeau
să le aștearnă pe hârtie, gandurile*i implorau
dar într*o seară, când luna pândea de după munți
umbra ce purta caietul zise “hai sa nu fim muți!
te*am văzut agonizând, căci tu ești exact ca mine
avem un dar și un blestem ce ne face și rău și bine
separați n*avem destin și lirismul nu respiră
așa că, foilor mele cerneala ta o închină.”
auzind aceste vorbe, umbra cu stilou*n pumn
zise “eu scriu despre viață, tu despre moarte și scrum
câtă antiteză*ncape în caietul tau umil?
nu te temi că*n loc de versuri vom împărții același chin?
dar poate fix de asta noi doi ne vom potrivi
și lirica o să ne*aline de cumva vom suferi
așa că, din stiloul meu vom scrie amândoi
și în caietul tău zilnic vom umple mii de foi.”
așa au început două entități a scrie
cu patimă și extaz la aceiași poezie
se*ntreceau în epitete, și*n metafore cu carul
îmbinând curente literare, cultivându*si darul
și*ntr*o clipă de răgaz, când cei doi ‘și*admirau lucrarea
purtătorul de stilou zice “ți*am acceptat chemarea
și*s atât de mulțumit. acum pot să îmi scriu cuvântul
poezia noastră se*ncheie cand se umple caietul.”
a 2*a umbră*și petrecea serile*n dialog cu luna
recitându*i versurile, extaziat, zâmbind într*una
“dragă lună, în sfârșit cerneala*mi umple filele
nu mai am motive*acum să stau, să*mi număr zilele.”
dar intr*o zi, când cei doi scriau, ceva s*a*ntâmplat
cel ce purta stiloul s*a ridicat și*a plecat
celălalt debusolat, își răsfoi caietu*n grabă
și în loc să vadă o strofă, văzu doar o foaie albă
trecuseră câteva vieți omenești de când n*au scris
într*o seară luna*l vede pe cel cu caiet că*i trist
“ce te*apasă, veșnice poet, de ți capul în jos?
ori ți*era dor să îi vezi pe muritorii de prisos?”
cum să țin eu, dragă lună, capul sus? când a trecut
atâta amar de vreme și caietul n*am umplut
auzind acestea, luna lângă umbră se*așeză
“vechiul meu prieten, hai să*ți zic defapt ce se*ntâmplă
eu v*am urmărit pe amândoi încă de la*nceput
și că așa se va sfârși, încă de atunci am știut
căci cerneala așternută în caietul tău umil
n*a fost sinceră și pură, cum credeai tu, pe deplin
purtătorul de stilou acum e undeva departe
și*a găsit propriul caiet în care nu*i nici scrum, nici moarte
lirica voastră a*ngropat*o de mult în uitare
și n*a scris vreodată un vers cu deplină ardoare.”
așa a rămas biata entitate cond*mnată
să își poarte caietul ce nu va fi umplut vreodată
serile și le petrece recitind la nesfârșit
un început de poezie ce s*a terminat subit
i s*au adeverit până și cele mai mari frici
când urmele de stilou au devenit cicatrici
și dacă te întrebi de ce atât de brusc se*ncheie
e pentru că purtătorul de stilou.. era femeie

- morbid rou lyrics

Random Song Lyrics :

Popular