lirik lagu poveste incheiata – aryo
[intro]
să nu uiți în viață ta, că eu sufletul ți l*am dat
poveste încheiată, ooooo, poveste încheiată
[strofa 1]
hei, nu am deloc o stare bună
nu o vreau pe alta, telefonu încontinuu sună
hei, aseară mă uitam la lună
mă gândeam cum ar fi fost să rămânem împreună
știu că ți*am greșit, totu’ e în zadar
dar și tu aveai un trecut puțin murdar
aveam un viitor în față, făcusem un plan
dar tu ai renunțat, fară un motiv măcar
[pre*refren]
iubire mare, a fost iubire între noi
a fost și pace, dar a fost și război
am în minte doar amintirile cu noi
poze peste poze, când ne iubeam amândoi
[refren]
poveste închеiată, totu’ s*a terminat
mai erau pagini în carte dar stiloul s*a crăpat
povеste încheiată, totu’ s*a terminat
să nu uiți în viață ta, că eu sufletul ți l*am dat
[strofa 2]
chiar dacă mi*e dor de tine, și nu mi*e bine așa
nu vreau să se termine, dar tu vrei altceva
undeva în inima ta, e altcineva
alta pentru mine jur că nu v*a exista
acum poate sufăr, dar o să îmi treacă cumva
și peste ceva vreme, te întorci la inima mea
o să regreți că mi*ai rupt în doua inima
o să asculți piesa asta, în timp ce vorbești cu ăla
[pre*refren]
iubire mare, a fost iubire între noi
a fost și pace, dar a fost și război
am în minte doar amintirile cu noi
poze peste poze, când ne iubeam amândoi
[refren]
poveste încheiată, totu’ s*a terminat
mai erau pagini în carte dar stiloul s*a crăpat
poveste încheiată, totu’ s*a terminat
să nu uiți în viață ta, că eu sufletul ți l*am dat
lirik lagu lainnya :
- kumpulan lirik lagu la maquinaria nortena › lirik lagu aunque me duela – la maquinaria norteña
- kumpulan lirik lagu whal dolph › lirik lagu ละเมอ (la mer) – whal & dolph
- kumpulan lirik lagu the infinite source › lirik lagu the amazing spiderman vs wolverine – the infinite source
- kumpulan lirik lagu ron suno › lirik lagu pinocchio (remix) – ron suno
- kumpulan lirik lagu shadows and dust › lirik lagu who knows (demo three) – shadows and dust
- kumpulan lirik lagu nada topcagic › lirik lagu babo, babo moj – nada topčagić
- kumpulan lirik lagu passenger › lirik lagu london in the spring – passenger
- kumpulan lirik lagu fly tip › lirik lagu how i’m coming – fly tip
- kumpulan lirik lagu houses of heaven › lirik lagu dissolve the floor – houses of heaven
- kumpulan lirik lagu kasito › lirik lagu coronao con 19 – kasito