lirik lagu anima mundi – flou rege
cu lumea… mă urmăresc constant
sunt definiţia de underground
în lume exteriorizat, miracolul, mirajul meu
obstacolul de înfruntat de azi pe mâine de pe-o zi pe alta
sunt tot ce îmi dictează soarta
tre` să caut adânc în mine
dincolo de poezie, de filosofie, de anatomie
mâna scrie, gându` pleacă, ochiu` mare — revelat
…în partea nevăzută a firii umane
de-aici străbat o lume ireală care
nu mai crede în valoare, e lipsită de culoare
când nu creşte nici o floare şi mă doare
…văd luna pe cer în timpul zilei mai aprinsă ca un soare
şi m-am gândit atunci c-o să renunţ la tot
că nu mai pot, că-n felul ăsta n-o să mai suport să__
duc un război ce n-are sens în mintea mea
mereu am scris şi am făcut din suflet muzica
ascund o lume de talente ascultă!
educă, cunoaşte, pricepe, vezi ajută
nu vorbe alese, false ornamente
majoritatea obişnuiesc să zugrăvească fără sentimente
oare la final o să le spargă velele
marea, cerul, stelele şi-o să le piardă grijile
cu briza, gerul, fricile
pretutindeni cu toate aromele
cremele, formele, semnele, viciile
gândeşte-te că ţin la asta
şi-a trebuit să mă dedic cu totu’ ca să-i înţeleg substanţa
să-i văd tristeţea, bucuria,___
toată realiatatea, prozodia, importanţa şi melancolia
călătoria mea, anima mundi, vise
în spiritul lumii mii de versuri şi concepţii stinse
__par toate zise, toate scrise
într-o românie care doarme-adânc cu porţile închise
…
timpul trece şi încă ating hârtia
ca o teamă, prinde infinitul, limita, o viaţă!
ce stârneşte-n suflet un fior ca cele din adâncuri…
o tot cheamă-n difuzor ca adevăr la suprafaţă
e fix ce stiu să fac de când mă ştiu că trag
pe tracku` ăsta dacă-atac compun, compozitor ca bach
şi numa`-numa` nu mă las__ deşi mă ţine treaz e gol
voi fi recunoscut dacă nu azi poate-ntr-un secol
un nor, o ceaţă ..senzaţia e chin
mi-e greaţă de atâta timp mi-e teamă că nu-mi mai revin
c-m totu` curge lin, atât de divin
alungă ura omenirii, dă iubire cer senin
nu prea contează de-unde vin, doar ce gândesc
ştiu că trecerea-asta-i doar un test şi-l depăşesc
s-alte preocupări care mă urmăresc
în rest_ nu vreau decât să vă mai povestesc
lirik lagu lainnya :
- kumpulan lirik lagu fuckwest › lirik lagu make money (делаю деньги) – fuckwest
- kumpulan lirik lagu lots of hands › lirik lagu mole – lots of hands
- kumpulan lirik lagu 3bullets › lirik lagu no keys – 3bullets
- kumpulan lirik lagu baby money › lirik lagu no more bitches – baby money
- kumpulan lirik lagu netameli › lirik lagu halen – netameli
- kumpulan lirik lagu el maleante › lirik lagu cuida tu cuerpo – el maleante
- kumpulan lirik lagu gravity_force › lirik lagu hustle – gravity_force
- kumpulan lirik lagu trina tamara › lirik lagu settle for my love – trina & tamara
- kumpulan lirik lagu defnotbio › lirik lagu don’t worry – defnotbio
- kumpulan lirik lagu yaray › lirik lagu перемалюй – yaray