lirik lagu prin parc – nimeni altu’
[verse 1]
dacă n*ai reuşit până acum insistă, în mintea mea persistă
gândul că viaţa trece ca pula prin pizdă
nu pune lacrimi în batistă, pune*ţi mai multe pe listă
şi riscă, încearcă să fii vesel când lumea e tristă
mai bagă o fisă dacă simţi că e nevoie
zboară timpul tău şi banii ca biletul de tren al lui goe
mai bagă fum, mai toarnă*ţi în pahar acum
şi*o să vezi cum din preconştient pleacă la drum
cuvintele de spirit care*ţi oferă plăcere
gluma e jocul preferat al minţii mele
pansament anti*durere, totdeauna mă scapă de stres
şi tot mai des mă folosesc de thc ca să*l generez
alte motive de râs nu prea mai găsesc
pentru că legile mă obligă prea des să mă feresc
de un sistem pervers după care nu vreau să mă ghidez
pentru că simt că nu mă lasă*n morţii mă*sii să gândesc
[chorus]
mă găseşti prin parc, ard proşti precum arde iadul păcătoşi
mergând astfel încât atrag priviri de curioşi
pot să fiu şi super*deghizat că tot mă recunoşti
printre caraghioşi când toţi par caterincoşi
mă găseşti prin parc, ard proşti precum arde iadul păcătoşi
mergând astfel încât atrag priviri de curioşi
pot să fiu şi super*deghizat că tot mă recunoşti
printre caraghioşi când toţi par caterincoşi
[verse 2]
mă găseşti prin parc spart, ard proşti indiferent de anotimp
cât despre timp, trece zici c*am adormit
cu berile în spate, zeci de discuţii terminate
cu replici de genul: „păi ce să facem, băi frate?”
cam asta*i viaţa pe aici pe la noi
şi cam asta este treaba pe care*o rulăm în foi
dacă simţi la fel când fumezi în parcul din cartier
ştii că pentru bagabonţi ţine de caracter
am zis de multe ori şi continui să insist
militez pentru asta, pentru că fumez, deci exist
dacă toţi ar arăta că fumează am schimba ceva
şi n*ar mai fi atâta paranoia, băi, ce pula mea?!
după ce că viaţa*i grea să n*ai parte de aşa ceva
că multă lume în trecut o înţelegea şi*o cultiva
nu*i corect, politica mi se pare bătută în cap
aşa că trag, mă relaxez, viaţa mă face să o fac
[chorus]
mă găseşti prin parc, ard proşti precum arde iadul păcătoşi
mergând astfel încât atrag priviri de curioşi
pot să fiu şi super*deghizat că tot mă recunoşti
printre caraghioşi când toţi par caterincoşi
mă găseşti prin parc, ard proşti precum arde iadul păcătoşi
mergând astfel încât atrag priviri de curioşi
pot să fiu şi super*deghizat că tot mă recunoşti
printre caraghioşi când toţi par caterincoşi
lirik lagu lainnya :
- kumpulan lirik lagu david allan coe › lirik lagu the fiery death of willie bodine – david allan coe
- kumpulan lirik lagu riverkinn › lirik lagu solutions – riverkinn
- kumpulan lirik lagu adam swe › lirik lagu som jag – adam (swe)
- kumpulan lirik lagu michele › lirik lagu nessuno potrà – michele
- kumpulan lirik lagu paul blanco › lirik lagu winter – paul blanco
- kumpulan lirik lagu crooked colours › lirik lagu mirror ball – crooked colours
- kumpulan lirik lagu gary glitter › lirik lagu the famous instigator – gary glitter
- kumpulan lirik lagu zyrtck friman › lirik lagu bestie – zyrtck & friman
- kumpulan lirik lagu obie bermudez › lirik lagu con la vista – obie bermúdez
- kumpulan lirik lagu the ultimate destroyer › lirik lagu weird ways – the ultimate destroyer