lirikcinta.com
a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 #

lirik lagu zilele dinainte de ziua de mâine – owain

Loading...

[verse 1]
mă întreb dacă mă mai iubești
te întrebi dacă mă rânești
dar indiferent de cât de mult o faci
tot timpul o să te ajut să vezi unde greșești

a trebuit să mă lupt și cu mine
ca să îmi pot da seama defapt unde mă situez
simțeam tot timpul că eu nu pot primii iubire
ajungeam de fiecare dată să mă plictisesc

te comporti așa de frumos
probabil pentru că ai dat și de un frumos
trebuie să mă mențin singur dacă nimeni
nu mi*o spune serios și nimeni nu mă ia în serios

chiar crezi că o să*mi schimbi tu gândirea?
când mi se spune asta de mic, tocmai de la ai mei
nu m*au mințit legat de asta niciodată în față
sunt confident de orice părere venită de la ei

poate m*au mințit că nu sunt bune dulciurile
doar că nu aveau bani să mi le cumpere
fratimiu se îmbrăca cu ce*mi râmănea mic
și eu mă îmbrăcam, cu ceea ce am primit
jucăriile le împărțeam și le stricam împreună
am fost și noi copii, și amundoi credeam că lumea*i bună
până într*o zi în care ne*am trezit la realitate
și ne*am dat seama că defapt noi nu aveam de toate

am crescut în sărăcie, dar lângă familie
tot timpul mă simțeam doar într*o bogăție
nu venii să îmi schimbi gândirea
când eu știu bine
zilele dinainte de ziua de mâine

[verse 2]
ai mei au început, viata de 3 ori, de la capât, fără nimic
și tot timpul n*au ezitat să ne ofere ceea ce aveam în vis
nu o să le uit niciodată reacția
când m*au vâzut pe scena
și îmi îndeplineam un vis

le*am promis
că o să le cumpăr într*o zi tot ce au zis
dar mie frică până atunci să nu sfârșesc tragic
să mor de*o boală sau să fiu ucis

sunt paranoic
dar o merit
pentru că mă face foarte sceptic
mă face haotic
în modul ăsta pot să mă descarc demonic
o să iau parte la istorie drept mit
pentru toate urările de le*am primit

tu nu știi cum mă simt
simt că deja eu am reușit
dar îți dai seama, că uneori apar probleme că asta*i viața
și trec peste toate, spunând că asta îmi e soarta

mi*a fost sortit
să port un sorț
în timp ce măcelaresc
tot ce îmi este deja sortit

părerea ta nu contează
fiindca n*are nici o conseciință
dar dacă mori din cauza mea
o să te port pe conștiintă

îmi permit să ma distrez uneori
ca să uit de probleme
mirosul banilor nu o să*mi aducă putere

am trăit cu și fără
nu o să mă mai dispere
maxim să îmi ofere
încă o mângăiere
sufletească
cum te simți că te*ai răzbunat
cand ai dat totul afară din casă?
te consideri acum, o maiastră?
ești presusa în mintea ta?
îmi pare rau dacă te consider o proastă

de ce nu vrei să ai o mulțumire dumnezeiască
care te face să accepți, și să dai jos o mască
sufletul ți se*ntunecă când e vorba sa mă urască
iar în momentul în care mă iubește, se luminează

fac artă
știu prin ce am trecut și cine sunt
te las să crezi și tot ce ai crezut de prima dată

lirik lagu lainnya :

YANG LAGI NGE-TRENDS...

Loading...